Ecourile unei victorii ‘imposibile’!** Dorinel, omul etapei în Rusia: „El a făcut campionatul atractiv”. Rușii sunt la picioarele lui. Cum îl descrie Dan Petrescu

Redactor:
Robert ZANFIR
Ecourile unei victorii 'imposibile'!** Dorinel, omul etapei în Rusia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a reușit ceea ce nimeni nu ar fi crezut înaintea reluării campionatului. Mordovia i-a învins pe miliardarii de la Anji, iar rușii nu mai încetează cu laudele. Cei din Saransk au scăpat pentru moment de „lanterna roșie” și așteaptă meciul cu celalălt uriaș din campionat, Zenit.

Debutul fabulos al românului l-a propulsat pe prima pagină a ziarelor. Dorinel Munteanu este declarat „omul etapei” de cei de la Sportbox, care încearcă să descifreze secretul reușitei antrenorului.

„A renunțat la îngâmfarea care caracteriza echipa înaintea lui și a schimbat stilul. Echipa pare acum mai riguroasă și mai pragmatică, deși achizițiile din iarnă au fost mai degrabă modeste. Proiectul lui Munteanu părea riscant, dar se pare că a reușit. Victoria cu Anji nu este un accident, ea este rodul unei pregătiri și unei tactici senzațional de inteligente dovedite de Munteanu”, scriu rușii.

Rușii nu uită să amintească de faptul că Dorinel Munteanu preferă să se angajeze în proiecte aflate la început. Exemplul Oțelul, pe care Dorinel a preluat-o în plină criză și a dus-o până la câștigarea titlului, este amintit de sursa citată.

Rușii au cerut și părerea lui Dan Petrescu. „Este antrenorul care știe să construiască precum nimeni altul echipe de autor”, a fost reacția celuilalt român care are Rusia la picioare.

Rușii ajung și la o concluzie: „Șansele echipei la salvarea de la retrogradare rămân în continuare mici, dar oricum sunt mai mari decat în urmă cu ceva zile. Brusc, campionatul a devenit interesant și atractiv, iar vinovat este Munteanu„, mai scriu cei de la Sportbox.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×